Working from home
Working from home
Working from home
Working from home
5 sfaturi pentru lucrul de acasă

Pandemia de coronavirus a generat o schimbare la nivel global, mai precis, pentru un sector privilegiat aș spune eu, lucrul de acasă a devenit brusc o super opțiune. Dacă aș fi cârcotașă, aș putea spune chiar că mulți dintre angajatori și-ar fi putut da mai repede seama de această opțiune, pentru că trăim totuși în era tehnologiei.

Este era în care, printr-un singur apel video, îi poți vedea pe cei dragi aflați în alt oraș. Este era în care, prin doar câteva click-uri, lucrezi în timp real cu un coleg aflat la distanță. Iar lista poate continua. Dar această tranziție (birou versus acasă) nu este ușoară pentru toți oamenii. Rămâi alături de mine pentru a afla în rândurile următoare 5 sfaturi pentru lucrul de acasă:

1. Lucrează conform programului obișnuit

Working from home

Știu, faptul că nu mai trebuie să bați drumul până la muncă ar putea înseamna mai multe ore de somn. Dar, începând mai târziu programul de lucru, îți vei da ”ceasul” peste cap. Suntem ființe sociale obișnuite să trăiască după anumite tipare, așa că dacă obișnuiai să-ți începi programul la ora 9 cu o cafea alături, nu ezita să faci în continuare la fel. În contextul coronavirusului, este benefic să urmăm aceleași obiceiuri, dar în interiorul caselor noastre.

2. Ai grijă de biroul tău

Eu sunt adepta locurilor și a lucrurilor frumoase. Și cred că un mediu plăcut te ajută să fii mai productiv. Așa că, pe lângă a-ți așeza agenda, laptopul și telefonul pe birou, ai putea adăuga și alte mici detalii precum o lumânare parfumată, o plantă de decor (chiar și artificială dacă nu știi să îngrijești flori), un tablou cu un citat motivațional. Mai jos, am selectat câteva dintre produsele mele preferate din această categorie.

1 | 2 | 3 | 4

1 | 2 | 3 | 4

1 | 2 | 3 | 4

Work desk details

3. Planifică pauzele

Sau nu uita, totuși, să faci și pauze. Fiind într-un mediu mai puțin încorsetat decât cel de la birou, există o mare posibilitate să nu faci atâtea pauze pe cât ar trebui. Mai precis, dacă la birou obișnuiai să mai discuți cu colegii sau să mergi după cafea, acum înlocuiești aceste obiceiuri cu lucrul la foc automat.

Planifică pauzele dacă poți și bucură-te de ele. O minte aerisită este cu mult mai productivă dacă o minte agitată.

4. Comunică cu colegii de muncă

Nu aștepta să fii contactat. Dacă ai întrebări sau un coleg ar putea să te ajute cu un task, nu ezita să îl contactezi. Este esențial să îți creezi un mediu cât mai asemănător cu cel de la birou, iar comunicarea ajută mult în acest sens. Mai mult, afli astfel și o altă părere care ar putea pune o sarcină într-o cu totul altă lumină.

Working from home
Fața mea când știu că trebuie să mă apuc de muncă

DETALII ȚINUTĂ – Pantaloni: Asos | Bluză: Zara (model similar aici) | Pantofi: Zara (model similar aici)

5. Nu sta toată ziua în pijamale

Deși este foarte confortabil, pijamalele sunt asociate de creier cu somnul, leneveala, relaxarea. S-ar putea să nu ai același randament ca atunci când ești îmbrăcat în haine de birou sau chiar și hainele confortabile cu care obișnuiești să stai acasă. Specialiștii sunt de părere că ar trebui să te îmbraci chiar ca atunci când mergi la birou, dar eu găsesc că este mai confortabilă o pereche de pantaloni de trening decât o pereche de pantaloni office.

Girl in blue outfit at home
Doar nu credeai că stau cu tocuri acasă…?
Working from home
Trăiască papucii pufoși:))

Ție îți place să lucrezi de acasă? Lasă-mi răspunsul tău în comentarii, sunt curioasă să aflu și alte opinii.


  • Te-ar mai putea interesa