Vacanta aceasta ne-am propus sa mergem intr-un loc pe care nu il mai vizitasem inainte. Si nu am avut nevoie de prea multa cercetare, Sibiul ne-a venit imediat in minte. Era oricum pe lista noastra de destinatii, deci pot spune ca asa a inceput aventura noastra sibiana.

Sunt multe lucruri de spus despre Sibiu, dar o mare calitate a sa este arhitectura impresionanta. Medieval, sic si cu un farmec aparte, orasul se remarca prin istoria sa bogata si oamenii care il alcatuiesc. Ramai alaturi de mine pentru a afla cum a fost intreaga experienta, unde am mancat si ce locuri am vizitat.

Privelistea din Turnul Sfatului

Arhitectura impresionanta a Sibiului


 

CUM AM AJUNS

Noi am ajuns in Sibiu cu autocarul de la Bucuresti. Initial ne-am dorit sa mergem cu trenul, dar nu am mai gasit locuri libere. Autocarul si trenul nu sunt singurele mijloace cu care se poate ajunge in Sibiu. Masina si avionul sunt alte doua posibilitati la fel de bune.


UNDE NE-AM CAZAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Noi am stat la Green Life Sibiu. Am facut un tur complet al camerei, dar v-am aratat si cateva imagini in povestile mele de pe Instagram. Bineinteles, asa cum s-a putut vedea atunci, locul a fost superb. Ba nu, incredibil. Ba nu, magnific. Curata, plina de sarm si cu un mobilier vintage superb, camera noastra de la Green Life a fost parca de poveste. Recomand locul cu multa caldura tuturor celor doresc sa viziteze Sibiul. Bonus: cafeaua a fost din partea casei.


CE AM VAZUT

Nu poti ajunge in Sibiu si sa nu vizitezi centrul cultural. De fapt, aceasta a fost si marea atractie turistica in jurul careia am gravitat in vacanta. Strazile cu case colorate, Piata Mare, Piata Mica, Turnul Sfatului si Podul Minciunilor sunt doar unele dintre locurile pe care le-am vizitat aici. Ne-am plimbat si pe strada Cetatii, denumita romantic drept cea mai frumoasa strada din Sibiu. Cum vizita am facut-o in perioada sarbatorilor, bineinteles ca am vizitat si Targul de Craciun. Casutele colorate, luminitele magice, deliciile gastronomice si obiectele expuse cu drag de catre vanzatori au constituit esenta acestui targ. Si apropo, am uitat sa mentionez un lucru care pe care l-am remarcat in Sibiu: acoperisurile lor cu ochi! Casele au acea constructie speciala, cu ferestre in forma de ochi pe acoperis; o caracteristica cel putin interesanta a acestui oras.


CE AM MANCAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recunosc: ne-am delectat in mica noastra aventura sibiana. De la fripturi si pana la pizza, intregul parcurs culinar a fost delicios. Recomandarile mele: Benjamin Steakhouse si imparatescul lor cheeseburger Texas, restaurantul La Taifas si minunatul lor pui cu ardei, Tango si incrediblul lor pui mediteranean (asteptati-va la o portie imensa!).


CONCLUZIE

Desi am vizitat Sibiul iarna, este un oras care merita vazut in orice perioada a anului. Oamenii sunt sinceri si atenti, arhitectura este deosebita, mancarea delicioasa, iar intreaga experienta este de poveste.

 

Ce alte locuri mi-ai recomanda sa vizitez?


  • Te-ar mai putea interesa