Astazi am decis sa mut lucrurile la un nivel mai personal, asa ca pregateste-ti un ceai aromat si haide sa discutam ca intre prieteni. Ceaiul este, bineinteles, optional. Insa lectura nu trebuie ratata. O cafea, un
suc, o limonada, hey, pana si un pahar de vin merge! Pentru ca astazi vom vorbi despre ce mi-am cumparat din primul salariu!

Primul salariu este prima incununare a eforturilor pe care le-ai depus pentru a face treaba bine. Este o rasplata, vine ca o compensatie si ca o bucurie. In sfarsit, iti poti cumpara ceea ce vrei! Iar primul salariu are o semnificatie cu atat mai speciala cu cat, banuiesc eu, ai vrea sa-ti cumperi ceva pe care sa-l pastrezi mult timp de acum inainte. O buna prietena mi-a povestit ca bunica ei si-a cumparat o geanta scumpa din primul salariu. Geanta in cauza inca se regaseste in dulapul doamnei. Fie vorba intre noi, prietena mea nu ezita sa i-o “imprumute” cand vrea sa alcatuiasca o tinuta sofisticata.

Intrebarea este, deci, ce mi-am cumparat din primul salariu?

O pereche de pantofi, evident!

Si nici nu e greu de ghicit de ce: iubesc pantofii cu toc, ador modul in care iti inalta piciorul, si sunt atatea modele interesante pe care inca nu le-am incercat!

Mi-am dorit din suflet ca aceasta pereche de pantofi sa fie fantastica, sa aiba un model special. Am avut o oarecare dificultate in a gasi un model special, pentru ca mi-am primit salariul la finalul lunii februarie cand in magazine se gasesc preponderant botine. Si mai am o oarecare dificultate. Eu port marimea 35 la pantofii stiletto, iar acest fapt imi taie din avant de multe ori. Dar am cautat si am gasit.

Acest fapt se intampla in februarie 2016. Pantofii i-am gasit la Mineli Boutique si arata astfel:

Sunt cei cu franjuri 😉

3 ani de zile mai tarziu inca ii port cand doresc sa arat fabulos. Stiu mereu ca ma pot baza pe ei in astfel de cazuri. Estetica, combinatia de culori, varful ascutit, talpa rosie in forma de inima sunt detalii care chiar fac diferenta. Apropo de asta, am scris mai demult despre factorul wow dintr-o tinuta, articol in care am subliniat importanta detaliilor.

Le-am facut, totusi, o modificare de curand pentru a le da o noua infatisare. Le-am taiat franjurile. Am uneori apucaturi de designer si am simtit ca sunt mai speciali in acest fel. Ii puteti aici:

 

Voi ce v-ati cumparat sau ati dori sa va cumparati din primul salariu?


  • Te-ar mai putea interesa